Desenez cu degetul
vise scoase din ciorchini
boabe de iubire
plantez pe cer
din buzunarul noptii
săruturi agăţ
din valurile mării
calc lacrima cu buzele
să dau uitarii
şi mă dedic…răbdării.
Îmi trec arome
de măr copt
prin scânteia vieţii
împletite-n flori aurii
cu ochii plini de valuri
pictez şoapte
în culori pastelate
gândurile-mi sunt păsări
ce vor zbura spre cer
ca să aducă flori
adunat din clipele
de dor
şi lacrimi înfundate
transformate-n valuri
de furtună
ce se împletesc
cu unde înspumate
de timp
păşesc cu tălpile goale
pe un tărâm de vise albe
amestecate
cu albastru infinit.
Am cheia inimii
la încheietura mâinii
într-un cerc de foc
le pictez
din apă,nisip
sculptez cioburi de stele
sub cristalul de ramuri
câmpii de dor mă cuprind
şi păşesc prin pădurea
gândurilor mele
tu iubire treci
ca un fior prelung
în carnea mea
îmi acoperi buzele
cu petale de roze
mă-nveleşti
cu firimituri din
albastrul cerului
şi visul prinde aripi
în culori pastelate
a infinitului.
Dansez în ochiul
răsfrânt de viață
un cântec ce-mi alină
sufletul răscolit
vibrând până în vârful
degetelor
sorb nectarul amintirilor
din căușul palmelor
până la fund
stelele îmi luminează poarta
în miez de noapte
Anotimp de primăvară
cântec verde
înalț spre tine
un trup cald
presărat de flori
înmuiate-n pasteluri
ce cresc spre stele
iarba aşteaptă
să-ncolţească
pe câmpul plin
de spinări de verde crud
tremură de atâta
tinerețe
ghiocelul, toporaşul
plouă cu petale
proaspăta creangă
de cireş
semințe din bulgăre
de nori văd în poieni
împrăștiind gânduri
curate spre raze
de soare
sălbatice flori
la margine de cărare
urcă-n spirală
spre fruntea unui munte
în ecouri de mărgăritare
sunătoare se vor face
stâncile abrupte
gata să se prăvale
sufletul dănţuieşte
a primăvară
mi-e dor să mă plouă
cu cireșe coapte-n mai
dulce-i primăvara!
înflorește-mi iubirea
și mă ascunde-n
verde de speranță.
Doare dorul
până-n miez de stele
îţi sărut urmele
paşilor din nisip
în apus de soare
murmur dragostea
ca pe un psalm
cad ploi
apele udă florile
născute din speranţă
flori curate
dau buzna stele
roiuri de fluturi
desupra fântânii
sufletului meu
Dorul
cuvânt sonor
ce pe-a timpului harfă
picură uşor lumină
clipe de dor amar.
Am pictat pe pânză
constelații ale sufletului
ce mi-e curcubeu
în vis celest
indigo adâncit de umbre
din flori și lacrimi
am sculptat
culorile în adâncul cerului
unde stelele
se unesc cu visele
am amestecat cuvinte
din infinit
cu picătura oceanului absurd
în tăcerea adâncului
să respir cuvinte
să sorb tăceri
şi colorez sentimente
fără rime
împrumut tălpilor
urme de pași
şi pornesc spre
clepsidra speranţei
Iubesc noaptea
în cioburi de oglindă
împart viața în bucăți
adânc în pielea mea
sângele-mi perforează
trupul
pășesc printre gânduri
așternute pe jos
izvoare argintii
de lacrimi
pe miez de cuvinte
o stea rubinie
pe bolta cerului
rupt de cometele
ce-mi umplu privirea
strigătul se sufocă
în beznă
prin zgomot
și zbatere-n gând
adânc în mine
există o inimă
pulsul dansează
cadențat
un strigăt fără ecou
Înmoi cuvintele
în noaptea albastră
vorbesc cu gândul
mintea încearcă
să-mi desfacă nodurile
vieții
pătrunde în interiorul
meu vibrația iubirii
contemplu cerul
cu strălucirile sale
sufletul mi se umple
de lumină
cuvintele se opresc
în pragul buzelor
trepte înguste
pe scara gândurilor mele
în liniștea profundă
iubirea strălucește
ca o stea
Cerneala acoperă
hârtia albă
întunecând-o
rătăcind prin noapte
întreb vântul
strig Luna
îmi zgârie timpanul
un râs din umbră
îmi amestecă gândurile
fantezii reflectate
în oglinzi ce se sparg
de pereții viselor
hârtia devine
întuneric
şi sufletul alunecă
în petale de noapte
unde plânge cerul
de cerneală departe
